SIMPOZIONUL ȘTIINȚIFIC INTERNAȚIONAL ,,BUNE PRACTICE ÎN EDUCAȚIA INCLUZIVĂ” LA UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Simpozionul științific internațional ,,Bune practice în educația incluzivă”, ediția a III-a, va avea loc în Aula Universității ,,Vasile Alecsandri” din Bacău, în data de 07 aprilie 2023, începând cu ora 10.00. Simpozionul este organizat în cadrul proiectului educațional internațional cu același nume.

DEZBATEREA „EDUCAŢIA – ARC PESTE ECUATOR. DOUĂ SISTEME: ROMÂNIA ŞI AFRICA DE SUD”

Luni, 3 aprilie 2023, în Sala D206, Departamentul de Matematică - Informatică şi Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic au organizat dezbaterea „Educaţia – arc peste Ecuator. Două sisteme: România şi Africa de Sud”. La activitate au participat trei invitaţi de la Universitatea din Pretoria, Africa de Sud: prof. univ. dr. Marien Alet GRAHAM, prof. univ. dr. Amelia Letitia ABRIE şi ing. Basia David MAHAPANE.

ANUNȚ CONCURS OCUPARE POST ADMINISTRATOR PATRIMONIU CU ATRIBUȚII DE GESTIONAR

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează în data de 3 mai 2023 concurs pentru ocuparea următorului post contractual vacant, cu studii medii, gradul III, pe perioadă nedeterminată, normă întreagă de opt ore pe zi, conform H.G. nr. 1336/2022: Administrator patrimoniu cu atribuții de gestionar – 1 post în cadrul Serviciului Social

STUDENT PENTRU TREI ZILE

În perioada 10-13 aprilie, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău își deschide porțile pentru elevii de clasele a XI-a și a XII-a, din toată regiunea Moldovei, în cadrul programului „Student pentru trei zile”. După cum sugerează și titlul, elevii din liceele din zonă vor avea ocazia să trăiască pentru câteva zile experiența studenției, locuind în cămine și servind masa la restaurantul Universității. Deschiderea va avea loc luni, 10 aprilie 2023, ora 17:00, în Aula Universității „Vasile Alec

„VIUL SUB DIFERITE IPOSTAZE”- ACTIVITĂȚI APLICATIVE PENTRU STUDENȚI

Joi, 06.04.2023, se vor desfășura activități aplicative pentru studenții de la programele de studii din domeniul Biologie (licență și masterat), având ca obiective cunoașterea și conștientizarea importanței variabilității vieții și varietății biologice.

LA UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU, SE VA ORGANIZA AL 26-LEA COLOCVIU FRANCO-ROMÂN ÎN ȘTIINȚELE COMUNICĂRII

În ultima zi a lunii Francofoniei, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, prin Facultatea de Litere, a primit vizita lui Nicolas Pélissier, profesor la Universitatea Coasta de Azur din Nisa, coordonator de doctorat în Științele comunicării și directorul Laboratorului de cercetare SIC.Lab Mediterranée, care a iniț ...

MASĂ ROTUNDĂ „PROVOCĂRI ACTUALE ÎN PREDAREA MATEMATICII”

Vineri, 31 martie 2023, Departamentul de Matematică-Informatică şi Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic au organizat o masă rotundă cu tema „Provocări actuale în predarea matematicii”. Evenimentul, găzduit de Facultatea de Ştiinţe în sala D206, i-a avut ca invitaţi pe d-na prof. univ. dr. Dorina RĂDUCANU şi pe dl. conf. univ. dr. Nicuşor MINCULETE, decan şi respectiv prodecan ai Facultăţii de Matematică şi Informatică de la Universitatea „Transilvania” din Braşov.

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU A DECERNAT TITLUL DE „DOCTOR HONORIS CAUSA” DOMNULUI ACADEMICIAN BOGDAN C. SIMIONESCU

Joi, 30 martie 2023, în Aula Universității, a avut loc ceremonia pentru decernarea titlului de „Doctor Honoris Causa” al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău domnului Academician Bogdan C. SIMIONESCU, Prof. univ. dr. ing. chim. la Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași, Cercetător științific I la Insti ...

IN MEMORIAM PROF.UNIV.DR. DĂNUȚ-NICU MÂRZA-DĂNILĂ

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău anunță, cu regret, trecerea la cele veșnice a domnului Prof.univ.dr. Dănuț-Nicu MÂRZA-DĂNILĂ (1954-2023)

UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU A CONCURAT CU 7 PROIECTE ÎN COMPETIȚIA NAȚIONALĂ FDI ȘI A OBȚINUT FINANȚARE DE 1.157.000 LEI

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a concurat cu 7 proiecte în competiția națională lansată de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior (CNFIS), prin Fondul de Dezvoltare Instituțională (FDI).