Câștigătorii concursului „Eu aleg EUropa!” în vizită la Bruxelles

Centrul EUROPE DIRECT Bacău, având ca structură-gazdă Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, în parteneriat cu Municipiul Bacău și Inspectoratul Școlar Județean Bacău

Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Este deja o tradiție ca evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni să fie organizat la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, toți cei interesați având, astfel, posibilitatea să exploreze lumea științei într-un mod interactiv și distractiv. În acest an, evenimentul va avea loc pe data de 27 septembrie 2024, iar deschiderea evenimentului va fi la ora 17.00, în Aula Universității...

In Memoriam - Conf.univ.dr. Ioan-Lucian Popa

Mereu deschis la colaborări și la antrenarea tinerilor cercetători în proiectele sale de cercetare, Ioan-Lucian Popa a reprezentat, pentru generații întregi, un model al demnității și corectitudinii academice, de care ne despărțim cu imens regret.

Noaptea Cercetătorilor Europeni la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău

Este deja o tradiție ca evenimentul Noaptea Cercetătorilor Europeni să fie organizat la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, toți cei interesați având, astfel, posibilitatea să exploreze lumea științei într-un mod interactiv și distractiv

Prelungirea concursului de admitere 2024 - sesiunea septembrie

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău vine în sprijinul candidaților prelungind perioada de înscriere, în sesiunea de admitere din toamnă, pentru ciclurile de licență, master și doctorat

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a obţinut punctaj maxim pentru proiectul EduShift, finanţat prin PNRR

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a fost selectată (cu punctajul maxim de 100 de puncte) pentru a derula proiectul EduShift: Pedagogie digitală pentru cadrele didactice din învățământul preuniversitar.