SELECȚIE MOBILITĂŢI ERASMUS+ KA131-HED ÎN ANUL 2022-2023

Testele de limba străină pentru selecția Erasmus+ a studenților de la profilele nefilologice se vor desfășura online pe platforma TEAMS

CONFERINȚA ICIPED ORGANIZATĂ DE UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

În perioada 20-21 octombrie 2022, Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează The Fourth International Conference on Innovation in Psychology, Education and Didactics (ICIPED 2022). Conform programului afișat pe site-ul conferinței (https://jiped.ub.ro/iciped), mai mulți invitați de la instituții internaționale de prestigiu vor prezenta lucrări pe teme actuale din domeniul științelor educației.

IN MEMORIAM ACADEMICIAN EUGEN SIMION

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău aduce un ultim omagiu celui care a fost Doctor Honoris Causa al Universității,

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău lansează proiectul „Dezvoltarea competențelor pentru profesiile viitorului prin digitalizare la UVABc”

Joi, 20 octombrie, ora 11:00, în Aula Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, va avea loc conferința de lansare a proiectului „Dezvoltarea competențelor pentru profesiile viitorului prin digitalizare la UVABc”, cod 1417575938, beneficiar Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău. Obiectivul general al proiectului vizează adaptarea infrastructurii digitale şi a resurselor de cercetare la nevoile viitoare de funcționare ale universității, concomitent cu dezvoltarea competențelor și abilităț

ANUNȚ POST SCOS LA CONCURS Consilier juridic

Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău organizează în data de 15 noiembrie 2022 concurs pentru ocuparea următorului post contractual vacant, pe perioadă nedeterminată, cu o perioadă de probă de 90 de zile, conform H.G. nr. 286/2011, modificată și completată de H.G. nr. 1027/2014 și O.U.G. nr. 111/2022: Consilier juridic – 1 post în cadrul Oficiului Juridic.

BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ LA UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Bacău în colaborare cu Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău a organizat Bursa Locurilor de Muncă pentru studenți și absolvenți. Evenimentul a avut loc vineri, 14 octombrie 2022, în intervalul 09:00-12:00, la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, corp B, etaj I. Sute de studenți și tineri de la licee și scoli post-liceale au venit dornici să interacționeze cu angajatorii și să descopere ofertele prezentate.

O DELEGAŢIE A UNIVERSITĂŢII „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU A PARTICIPAT LA ÎNTÂLNIREA CONSORȚIULUI „UP UNIVERSITY”

O delegaţie a Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău a participat, în perioada 5-7 octombrie 2022, la întâlnirea rectorilor instituţiilor de învăţământ superior din consorţiul UP University, compus din: Artevelde University of Applied Sciences, Belgia (coordonator consorţiu), HAN University of Applied Sciences, Olanda, IMC University of Applied Sciences Krems, Austria, OAMK University of Applied Sciences Oulu, Finlanda, Fachhochschule Münster, Germania, University of Vic, Spania şi Universi

ERASMUS DAYS LA UNIVERSITATEA „VASILE ALECSANDRI” DIN BACĂU

Centrul Europe Direct Bacău, gestionat de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău în parteneriat cu Municipiul Bacău, organizează în colaborare cu Inspectoratul Școlar al Județului Bacău și Biroul de Relații Internaționale și Programe Comunitare al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, evenimentul Fii o carte vie a proiectului tău Erasmus+!, cu prilejul celebrării a 35 de ani de la lansarea Programului Erasmus.

CONFERINTA CENTRULUI DE CERCETARE CETAL

Facultatea de Litere și Centrul de Explorări Textuale și Acțiune prin Limbaj (CETAL) organizează, miercuri, 26 octombrie 2022, în Aula „Vasile Alecsandri” a Universității „Vasile Alecsandri”, conferința Împreună cu Eugenio Coșeriu și Karl Popper, despre adevăr în cercetare, susținută de prof. univ. dr. Mircea Diaconu, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, începând cu ora 11. Evenimentul se circumscrie unei serii ample de evenimente derulate în cadrul proiectului CNFIS-FDI-2022-0208